Dana

Ap. 49

Izolarea văzută prin ochi de introvert nu e cu mult diferită de viața de zi cu zi, doar că acum se mai adaugă și emoțiile celui mai stresant examen, bacalaureatul. Sunt clasa a 12-a în prag de finalizare, mă pregătesc pentru bac și admiterea la psihologie în egală masură. Sunt zi de zi înconjurată de cărți, fie ele de variante, grile sau cele pentru pură plăcere. Mă ocup zilnic de organizat, începând cu biroul și materia în ungherele memoriei, până la gânduri și visuri.
În această perioadă se stă acasă. Știm.
Pentru mine, timpul dinaintea facultății e cel mai prețios, de petrecut cu familia și cele 2 pisici. Părinții i-au dat aripi primului pui să zboare din cuib în urmă cu mulți ani, iar acum se pregătesc și pentru al doilea, eu. Îmi dau voie să zbor și să-mi frâng aripile. Nu o zice nimeni, dar gândul ăsta plutește în toată casa.
Mama mă surprinde mereu în timp ce învăț, cu o cană de cafea, înghețată, gogoși ori cu ce ingredient secret mai știe ea să folosească. Cu tata mă uit la documentare despre natură și ne planificăm viitoare drumeții pe munte unde să putem privi cele mai frumoase apusuri.
În toată fuga aceasta, îmi iau timp să mă opresc. Ascult ploaia, și când nu plouă, o pornesc în căști. Mă acopăr cu pătura tricotată de mama, care-mi vine bine ca scut împotriva anxietății pe care o simt în toți porii. Uneori mi se mai cuibăresc și pisicile sub ea și atunci mă declar în siguranță.

Dacă e ceva ce am învățat din psihologie, e că afectivitatea este cea care nu le permite roboților să ne înlocuiască emoțiile, suntem autentici și speciali. Pe timp de pandemie, asta e ceea ce lipsește, contactul fizic uman, îmbrățisările strânse. Cu puținii prieteni pe care îi am țin legătura în mediul online, iar cu puțin noroc pe unii îi și văd într-un apel video. Ne mai trimitem și mesaje vocale, să ne auzim vocile și să ne simțim cât mai aproape unii de alții. Așteptăm cu toții în casele noastre, viitorul surprinde întotdeauna.

#inauntru