Miruna & Minu (bunica) & mami & tati

Ap. 5[1iunie]

Mă trezesc, mă îmbrac, merg jos, mănânc, după ce mănânc mă duc mă spăl pe dinți, mă duc la toaletă, mă pieptănă Minu, adică bunica mea, dup-aia mă așez aici, la biroul meu, la masă, deschid laptopul, fac trei ore și după fiecare oră am pauză. Fac o pauză de două ore în care mănânc, apoi am din nou o oră sau două ore, după am terminat școala. Apoi încerc să dorm, mă joc puțin, mă aud cu prietenii mei pe Facetime – Horia sau Flavia – sau prietena mea de școală, Sofia, mănânc de seară, mă spăl pe dinți, îmi pun pijamalele, o sun pe mami, îmi citește dintr-o carte, îmi citește și Minu povești de seară – sunt niște cărți pentru copii cu Pixie, care e un elf- după aceea mă culc și asta e ziua mea. Mami îmi citește mereu prin telefon.
În weekend, când sunt la părinți, fac pian cu Daria, pe Facetime. Ea îmi vede mâinile pe tabletă și mă ajută. Începusem să scriu o carte cu mami, dar nu am mai avut timp. Adică am puțin timp, dar acum, nu știu, n-am mai scris, am școală. M-am cam plictisit puțin, mai am puțin și se termină școala. Aș vrea să fie o carte scurtă, nu vreau să fie o carte d-aia, imensă, că aia îți ia doi ani s-o faci, eu vreau să fac doar așa, o carte mică. Am mai jucat cu Horia niște jocuri pe Facetime. Eu săptămâna viitoare o să plec de la școală și o să mă duc la munte undeva într-o localitate și o să vină și Horia cu mine. E prima oară când ne jucăm afară în multă vreme. El n-a ieșit deloc din casă în perioada asta. A fost foarte greu. Eu am ieșit – la bunici am și curte. Când sunt acasă, mai merg pe afară în weekend și cam atâta. Știi când poți să mă suni, să mai vorbim? Pe la șase. Sau pe la șapte. Sau pe la opt. Sau când poți tu. Acum am niște treabă, trebuie să vopsesc niște ouă.

#inauntru